„Suntem toți nebuni? Sau cei care sunt decretați nebuni cu acte își pot stăpâni nebunia, dacă sunt bine tratați psihic? Ion Vianu în asta crede. Și crede mai ales că psihiatrul trebuie să trateze nebunia cu compasiune, nu ca pe un adversar care trebuie învins cu orice preț. Căci acel «cu orice preț» violent poate duce la neputința bolnavului de a se întoarce la viața obișnuită, în timp ce compasiunea psihiatrului îl poate ajuta să-și găsească puterea de a reveni printre ceilalți.” (Cristian Teodorescu)
Ion VIANU (15.04.1934, București, România – 20.06.2024, Morges, Elveția) Studii de filologie clasică, neterminate. Doctor în medicină al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (1960). Psihiatru, cadru universitar al Clinicii de Psihiatrie, București. Voiaje de studii în Germania Democrată, Franța. 1964-1977: Colaborează la Contemporanul, Viața Românească, Luceafărul etc. 1975: Publică un volum de eseuri, Stil și persoană, premiat de Uniunea Scriitorilor, și o Introducere în psihoterapie. 1977: Emigrează, după ce a aderat la Apelul lui Paul Goma. Se stabilește în Elveția, practicând psihiatria. Este prezent în mișcarea pentru apărarea drepturilor omului în România. Începe o activitate de publicist pe subiecte politice care va continua până în ultimii ani, în țară. 1990: Revine din ce în ce mai des în România, unde se reinstalează. Publică, în genuri diverse: memorialistică
(extrase de pe Polirom)