„Suntem toți nebuni? Sau cei care sunt decretați nebuni cu acte își pot stăpâni nebunia, dacă sunt bine tratați psihic? Ion Vianu în asta crede. Și crede mai ales că psihiatrul trebuie să trateze nebunia cu compasiune, nu ca pe un adversar care trebuie învins cu orice preț. Căci acel «cu orice preț» violent poate duce la neputința bolnavului de a se întoarce la viața obișnuită, în timp ce compasiunea psihiatrului îl poate ajuta să-și găsească puterea de a reveni printre ceilalți.”
— Cristian Teodorescu
Cine a fost Ion Vianu
Ion Vianu (15.04.1934, București – 20.06.2024, Morges, Elveția). Studii de filologie clasică, neterminate. Doctor în medicină al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (1960). Psihiatru, cadru universitar al Clinicii de Psihiatrie din București. Voiaje de studii în Germania Democrată și Franța.
Între 1964 și 1977 colaborează la Contemporanul, Viața Românească, Luceafărul și alte reviste. În 1975 publică volumul de eseuri Stil și persoană, premiat de Uniunea Scriitorilor, și o Introducere în psihoterapie.
În 1977 emigrează, după ce a aderat la Apelul lui Paul Goma, și se stabilește în Elveția, unde practică psihiatria. Este prezent în mișcarea pentru apărarea drepturilor omului în România și începe o activitate de publicist pe subiecte politice, pe care o va continua până în ultimii ani. După 1990 revine din ce în ce mai des în România, unde se reinstalează și publică în genuri diverse, între care memorialistica.
Extrase de pe Polirom.
